Ne naştem ca o bucată de lemn brut, de o esenţă mai mult sau mai putin nobilă, în care
artiştii principali din viaţa noastră încep să sculpteze cu mult înainte ca noi
să avem ceva de spus despre tăieturile lor uneori prea brutale, alteori
grosolane şi câteodată făcute cu fineţe de maestru.
Astfel, căpătăm
înainte de a putea decide forme mai mult sau mai puţin gingaşe, mai mult sau
mai puţin brutale. Ieşim din anonimat prin opera celorlalţi. Această condiţionare
la imitaţie este este măreţia dar şi pedeapsa naturii şi aşa cum în filosofia
religiei există liberul arbitru întocmai şi în filosofia psihologică există
conceptul de auto-educaţie, care vine să şteargă vina altora de a fi ceea ce
devenim prin educaţie şi astfel, lucrurile care se deprind simplu şi firesc la
vârste fragede, se schimbă anevoios începând cu vârsta adolescenţei.
Daca părinţii
ar fi pe deplin conştienţi de responsabilitatea pe care o au faţă de sufletul
imaculat căruia îi dau formă, de implicaţiile profunde ale creaţiei lor ca
sculptori ai sufletului, probabil că şi omul ar fi un animal pe cale de dispariţie.
Şi într-o accepţiune mai largă şi mai profundă Dumnezeu ne-a facut şi pe noi nişte
mici dumnezei pe pământ şi ne-a înzestrat să facem copii după chipul şi asemanarea
noastră şi singura mare eroare a naturii a fost că nu a trasat limite asupra
asemănării,înţelegând prin asemănare caracterul.
Dacă
biologic există o selecţie precisă a capacităţii oricârui individ de a fi părinte,
psihologic această selecţie este practic inexistentă. Şi acesta nu este un
lucru rău pentru că stă la baza perpetuarii speciei , este doar unul dăunator
pentru că poate creea "monştrii" şi când spun monştrii nu mş refer
doar la reacţiile cuantificabile, externe ci la reacţiile întunecate, ascunse
din interior: tristeţe, angoasă revoltă şi lista poate continua în registre mai
grave.
Dar natura şi-a
spălat o parte din această eroare dându-i individului capacitatea de a învăţa
prin identificare sau contra-identificare astfel se explică de ce copii cu
modele proaste devin cu mult mai mult efort, este drept, caractere bune fără a
fi meritul educaţiei ei sunt meritul lui aşa nu, dar câţi dintre noi avem înţelepciunea
asta la vârste mici?
Să devii părinte
este un lucru simplu şi plăcut, să fi părinte este o adevărată artă, devii într-o
fracţiune de secundă dar o dată devenit eşti pentru totdeauna.
Nu trebuie
să pierzi niciodată din vedere faptul că o bucată de lemn de esenţă slabă
cioplită de un maestru devine o operă de artă mai preţioasă decât o esenţă
nobilă cioplită de un ageamiu. Este foarte importantă materia brută dar ceea
ce-i dă cu adevarat valoare este mâna care o modelează, ea poate face diferenţa
între frumos şi kitsch, între armonie şi haos.
Azi nu mai
este la fel de uşor să fi creator, deşi mai informat eşti mai obosit şi mai
diversificat în preocupări, dar în ciuda piedicilor şi ocolişurilor încă se mai
poate.
Părinţii de
azi scriu prin copiii lor istoria de mâine, dacă vă place ceea ce priviţi azi înseamnă
că vă aşteaptă un mâine minunat, daca nu......eu nu vreau să mă gândesc dacă
nu, pentru că privind în jur într-un mod bizar încă mai sper că se poate
schimba ceva la mâinele pe care-l văd prin ochii de azi şi nu-mi place.
Bine ai venit in lumea virtuala!
RăspundețiȘtergereAstept sa mai scrii!
Frumos!
RăspundețiȘtergere