joi, 30 mai 2013

Omul ca imitaţie


            Ne naştem ca o bucată de lemn brut, de o esenţă mai mult sau mai putin nobilă, în care artiştii principali din viaţa noastră încep să sculpteze cu mult înainte ca noi să avem ceva de spus despre tăieturile lor uneori prea brutale, alteori grosolane şi câteodată făcute cu fineţe de maestru.
            Astfel, căpătăm înainte de a putea decide forme mai mult sau mai puţin gingaşe, mai mult sau mai puţin brutale. Ieşim din anonimat prin opera celorlalţi. Această condiţionare la imitaţie este este măreţia dar şi pedeapsa naturii şi aşa cum în filosofia religiei există liberul arbitru întocmai şi în filosofia psihologică există conceptul de auto-educaţie, care vine să şteargă vina altora de a fi ceea ce devenim prin educaţie şi astfel, lucrurile care se deprind simplu şi firesc la vârste fragede, se schimbă anevoios începând cu vârsta adolescenţei.
            Daca părinţii ar fi pe deplin conştienţi de responsabilitatea pe care o au faţă de sufletul imaculat căruia îi dau formă, de implicaţiile profunde ale creaţiei lor ca sculptori ai sufletului, probabil că şi omul ar fi un animal pe cale de dispariţie. Şi într-o accepţiune mai largă şi mai profundă Dumnezeu ne-a facut şi pe noi nişte mici dumnezei pe pământ şi ne-a înzestrat să facem copii după chipul şi asemanarea noastră şi singura mare eroare a naturii a fost că nu a trasat limite asupra asemănării,înţelegând prin asemănare caracterul.
            Dacă biologic există o selecţie precisă a capacităţii oricârui individ de a fi părinte, psihologic această selecţie este practic inexistentă. Şi acesta nu este un lucru rău pentru că stă la baza perpetuarii speciei , este doar unul dăunator pentru că poate creea "monştrii" şi când spun monştrii nu mş refer doar la reacţiile cuantificabile, externe ci la reacţiile întunecate, ascunse din interior: tristeţe, angoasă revoltă şi lista poate continua în registre mai grave.
            Dar natura şi-a spălat o parte din această eroare dându-i individului capacitatea de a învăţa prin identificare sau contra-identificare astfel se explică de ce copii cu modele proaste devin cu mult mai mult efort, este drept, caractere bune fără a fi meritul educaţiei ei sunt meritul lui aşa nu, dar câţi dintre noi avem înţelepciunea asta la vârste mici?
            Să devii părinte este un lucru simplu şi plăcut, să fi părinte este o adevărată artă, devii într-o fracţiune de secundă dar o dată devenit eşti pentru totdeauna.
            Nu trebuie să pierzi niciodată din vedere faptul că o bucată de lemn de esenţă slabă cioplită de un maestru devine o operă de artă mai preţioasă decât o esenţă nobilă cioplită de un ageamiu. Este foarte importantă materia brută dar ceea ce-i dă cu adevarat valoare este mâna care o modelează, ea poate face diferenţa între frumos şi kitsch, între armonie şi haos.
            Azi nu mai este la fel de uşor să fi creator, deşi mai informat eşti mai obosit şi mai diversificat în preocupări, dar în ciuda piedicilor şi ocolişurilor încă se mai poate.
            Părinţii de azi scriu prin copiii lor istoria de mâine, dacă vă place ceea ce priviţi azi înseamnă că vă aşteaptă un mâine minunat, daca nu......eu nu vreau să mă gândesc dacă nu, pentru că privind în jur într-un mod bizar încă mai sper că se poate schimba ceva la mâinele pe care-l văd prin ochii de azi şi nu-mi place.

2 comentarii: